lifting-cervico-facial-landscape

LIFTING CERVICO-FACIAL

Lifting cervico-facial – următorul pas pentru reducerea semnelor avansării în vârstă și chiar pentru darea timpului înapoi și obținerea unui aspect tineresc dorit al feței și al gâtului. Un contur bine definit al feței și al gâtului și o redistribuire armonioasă a țesuturilor lăsate conferă o înfățișare întinerită și plină de vitalitate.

 

Operația de lifting cervico-facial este o intervenție complexă prin care se repoziționează țesuturile feței și gâtului în modul cel mai potrivit pentru fiecare pacient în parte. Pe cât de complexă este, pe atât de puțin cunoscută.

 

Această procedură nu este foarte căutată, în ciuda rezultatelor apreciabile pe care le oferă. Zona gâtului are o importanță aparte și nu trebuie neglijată. Liftingul cervico-facial este una dintre intervențiile estetice subtile care urmărește obținerea unor rezultate naturale, adică cât mai apropiate de aspectul pacientei sau pacientului din urmă cu un număr de ani.

CUM SE FACE?

Operația de lifting cervico-facial se face cu anestezie generală. Inciziile se plasează în zone puțin vizibile, în pielea păroasă a capului și în jurul urechii. Uneori este necesară și o incizie sub bărbie pentru corectarea aspectului gâtului. Pentru îndepărtarea surplusului de grăsime de la nivelul gâtului se poate face în același timp intervenția de lipoaspirație.

 

După realizarea inciziilor se vor separa țesuturile lăsate de cele profunde pe o suprafață suficientă cât să permită ridicarea lor; aceasta se face în direcția potrivită pentru recrearea unui aspect întinerit normal cu o redistribuție armonioasă a volumului în partea superioară.

CINE ESTE CANDIDATUL PENTRU LIFTINGUL CERVICO-FACIAL?

Candidații ideali pentru operația de lifting cervico-facial sunt pacienții cu o stare de sănătate generală bună, nefumători, care nu au alte afecțiuni ce ar îngreuna vindecarea. Pacienții ideali pentru intervenția de lifting cervico-facial sunt cei care prezintă modificări inestetice accentuate ale feței și gâtului apărute odată cu înaintarea în vârstă, cum ar fi:

fata

CUM NE PREGĂTIM PENTRU OPERAȚIA DE LIFTING CERVICO-FACIAL?

În urma consultației, veți afla dacă intervenția de lifting cervico-facial este soluția pentru dumneavoastră. Anumite investigații vor fi necesare și vor fi efectuate înaintea operației.

CUM SE DESFĂȘOARĂ RECUPERAREA?

Durata spitalizării este de 1-3 zile. După operație, veți avea două tuburi de dren care vor fi îndepărtate înainte de plecarea din spital. La o zi după externare, vă veți putea spăla părul. Plăgile postoperatorii trebuie menținute curate. Aplicarea cremelor poate fi reluată la o săptămâna după operație fără să masați. Fumatul trebuie oprit cu cel puțin 8 săptămâni înainte și după operație.

Se recomandă evitarea eforturilor susținute pentru o perioadă de cel puțin două săptămâni. De asemenea, sunt de evitat traumatismele locale, fumatul sau expunerea la temperaturi extreme. În același timp, se recomandă inceperea mișcării cât de curând posibil pentru a stimula circulația sângelui. Mișcarea va evita apariția trombozelor.

CÂTEVA CUVINTE DESPRE MINE

Am ales să devin chirurg plastician după ce am văzut cum acestă specialitate poate îmbunătăți calitatea vieții unor oameni, prin „ștergerea” unor dezavantaje mari din diferite regiuni ale întregului corp, reconstruind parți absente, redând un aspect și o funcție cât mai apropiate de normal sau oferind un anumit aspect estetic dorit.

 

Am avut oportunitatea să învăț de la specialiști renumiți în cadrul stagiilor de specialitate din țară și din străinătate. Particip frecvent la evenimente științifice și urmăresc cele mai noi și mai apreciate articolele științifice de specialitate, pentru a le oferi pacienților mei tratamentele cele mai eficiente și sigure.

 
Dr Dan Ioniță, medic primar chirurgie plastică
 
contact

Contactează-ne acum pentru mai multe informații și programări!​



    Sunt de acord ca datele mele personale sa fie procesate conform politicii de confidentialitate.